Topul celor mai periculoase şosele din România

Cel puţin şapte drumuri importante din România şi-au căpătat renumele de „Şoseaua morţii”. DN 1 rămâne în continuare cea mai periculoasă rută, însă accidente cumplite se produc cu repetiţie şi în Moldova, Dobrogea sau Oltenia.

Şoferii de România au un fel aparte de a „marca” cele mai periculoase şosele din ţară. Ei le ataşează eticheta de „şoseaua morţii”, iar în prezent există zeci de rute care au căpătat acest renume cumplit, fie şi numai pentru participanţii locali la trafic. Şapte dintre acestea sunt considerate însă ca fiind un iad pentru şoferii din toată ţara, care au o strângere de inimă când trebuie să treacă pe acolo.

În cele ce urmează, vă prezentăm cele mai relevante date despre aceste şosele deosebit de periculoase, cu precizarea că în ultimii zece ani în România au avut loc (conform statisticilor Poliţiei Române) peste 100.000 de accidente de circulaţie grave (o medie de 10.000 pe an), în care au murit aproape 22.000 de oameni, iar 88.000 au fost răniţi grav. Drumul Naţional 1 Asigurând legătura din Capitală şi Ardeala, Drumul Naţional 1 (DN1) este cea mai aglomerată şi cea mai periculoasă rută din România, mai cu seamă pe porţiunea dintre Ploieşti şi Braşov.



De altfel, poliţiştii apreciază că la originea majorităţii accidentelor stă aglomeraţia excesivă, care generează stress şi neatenţie în trafic. Potrivit statisticilor rutiere, în ultimii zece ani, DN1 este responsabil de moartea a 987 de oameni, judeţul Braşov fiind considerat porţiunea cea mai periculoasă. Potrivit şoferilor, numărul de accidente ar putea fi redus considerabil dacă sensurile de mers ar fi separate cu dispozitive care să împiedice atât pătrunderea pe contrasens, cât şi orbirea cu farurile. Numai în primele şase luni din 2018, pe porţiunea ce traversează judeţul Braşov a DN1 s-au produs 64 de accidente foarte grave. În urma lor au rezultat 6 decese, 28 de persoane rănite grav şi 71 de persoane rănite uşor.

Drumul Naţional 7

Chiar dacă nu pare cine ştie ce, şoseaua care leagă Bucureştiul de Piteşti şi apoi de Valea Oltului (cu derivaţie  – DN7A – prin Curtea Argeş, spre Transfăgărăşan) este al doilea drum din topul celor mai periculoase din ţară. În fiecare zi, peste 360.000 de maşini tranzitează DN7, care este considerat o alternativă la DN1 pentru drumul spre Ardeal. În ultimii zece ani, DN7 a generat aproape 2.000 de accidente grave, soldate cu peste 800 de morţi, iar măsurile autorităţilor de a monta tot felul de panouri de avertizare nu a dat rezultatele aşteptate. Poliţiştii consideră că principală cauză a accidentelor de pe amintita şosea este indisciplina în trafic, urmată de starea tehnică proastă a maşinilor.

Drumul Naţional 6

DN6, unul dintre cele mai aglomerate drumuri din ţară, pleacă din Bucureşti, trece prin Alexandria, Craiova, Timişoara şi ajunge la graniţa cu Ungaria. Cei aproape 640 de kilometri ai săi au fost presăraţi în 2017 cu accidente în care au murit 87 de oameni. Anul acesta, în şase luni, au fost 43 de morţi, iar în ultimii 10 ani au fost aproape 800 de decese. Unul dintre punctele nevralgice este la Tatomireşti, în Dolj. „Drumul are două benzi pe sens, lucru care îi determină pe unii conducători auto să crească viteza de deplasare, deşi aceasta este o zonă cu o succesiune de curbe deosebit de periculoase, unde viteza trebuie redusă la 50 de kilometri la oră”, explică subcomisarul Alin Apostol de la serviciul rutier Dolj. Drumul European 574 Şi porţiunea de şosea (E574) care leagă Craiova de Piteşti este o rută a morţii. Cel mai periculos segment al ei este între Craiova şi Slatina, unde, pentru că au fost făcute recent modernizări, se înregistrează frecvent depăşiri mari ale vitezei legale. Pe un segment de doar cinci kilometri din amintitul drum au murit, de la începutul anului, 14 oameni, în opt accidente grave. De altfel, ruta Craiova-Piteşti este responsabilă de peste 700 de decese în ultimii 10 ani.

 

Drumul Naţional 2A

Oricât ar părea de surprinzător, drumul cel mai periculos către Litoralul românesc nu este autostrada A2, ci DN2A (varianta spre Constanţa prin Urziceni-Slobozia-Hârşova). Preferat de mulţi pentru a evita „pericolele de pe autostradă”, amintitul drum a ajuns să genereze cu 30% mai multe accidente decât A2, deşi are un trafic mai mic cu 20%. În ultimii zece ani accidentele de pe DN2A au contribuit la statistica neagră din România cu aproape 500 de decese, cele mai multe pe porţiunea din Muntenia a şoselei.


Drumul Naţional 2

Şi DN2, care leagă Bucureştiul de Buzău, Focşani şi Bacău este o şosea care-şi ia, an de an, obolul de victime. Cunoscut şi ca E85, drumul este considerat ca fiind ruta cu cei mai indisciplinaţi şoferi din România, aici fiind consemnat (procentual din total) locul unde se produc cele mai multe accidente din cauza depăşirilor neregulamentare. În medie, pe DN2 mor între 40 şi 60 de oameni, în ultimul deceniu fiind aproape 500 de decese din cauza accidentelor rutiere. Drumul European 583 DE 583, care leagă municipiul Iaşi şi DN 2, în apropiere de Roman, a primit, de asemenea numele de „Şoseaua Morţii”, din cauza accidentelor foarte grave în urma cărora 174 de oameni şi-au pierdut viaţa în ultimul deceniu. Trist este că în cei zece ani prinşi în statistică, DE583 nu a suferit niciun fel de modernizări care să limiteze carnagiul, deşi au existat mai multe studii de trafic care au recomandat montarea de parapeţi, limitatoare de sens şi limitări de viteză.

Costel Crangan – ADEVARUL